MENU
Post by News Day PRO

Activitati preventive scoli

Violenţa, consumul de alcool, tutun şi droguri, subiecte educative în  şcolile constănţene                                                                                   

Jandarmii în colaborare cu specialişti ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa desfăşoară activităţi  informativ-preventive în instituţiile de învăţământ. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa alături de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa continuă activităţile de prevenire a comportamentelor de risc (violenţă, consum de alcool, tutun şi droguri) în rândul adolescenţilor,  în cadrul proiectelor încheiate între cele două instituţii şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

 

Reprezentanţii celor două instituţii  au fost prezenţi alături de peste 60 elevi şi cadre didactice de la Liceul Internaţional de Informatică. Jandarmii constănţeni  au subliniat necesitatea adoptării unui comportament civic bazat pe respect reciproc, evitarea violenţei, dar au pus accent  şi pe aspecte legate de regimul răspunderii juridice a minorilor. În plus, elevilor le-au fost prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare, cauzele producerii acestora, dar şi sancţiunile prevăzute de lege în cazul săvârşirii unor astfel de fapte.
Totodată, într-un cadru interactiv li s-au oferit răspunsuri la întrebările adesate cu privire la istoricul, atribuţiile, misiunile Jandarmeriei.
O altă temă abordată s-a referit la pericolele generate prin consumul de alcool, tutun şi droguri.  Pe fondul prezentării unor filme tematice, tinerii au fost îndrumaţi să recunoască semnele unor consumatori de substanţe interzise, reprezentantul C.P.E.C.A. oferind în acelaşi timp şi sfaturi privind prevenirea consumului unor astfel de substanţe. De asemenea, adolescenţilor le-au fost prelucrate şi principalele  cauze care generează consumul de droguri în România, precum şi efectele negative ale acestor substanţe.
Scopul acestor activităţi îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenţei, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului de educare şi conştientizare a tinerilor în vederea neînceperii consumului de droguri, precum şi a adoptării unor comportamente prosociale.
 În cursul anului şcolar 2018-2019  reprezentanţii  celor  două  instituţii  au mai desfăşurat astfel de activităţi la  15 instituţii de învăţământ, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

BULETIN INFORMATIV

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN CONSTANŢA